Cum ingrijim pantofii din piele intoarsa

Contrar convingerilor multora, incaltamintea din piele intoarsa poate fi utilizata cu incredere si pe timp umed, fara teama ca apa de ploaie ar putea strica aspectul acesteia, cu conditia aplicarii in prealabil a anumitor masuri de ingrijire.

Daca te numeri asadar printre cele ce doresc sa-si puna in valoare cochetaria si feminitatea gratie incaltamintei din piele intoarsa chiar si pe vreme mai putin prietenoasa, ar fi intelept sa acorzi atentie sporita unor aspecte care-ti vor garanta o imagine incantatoare, ingrijind asa cum se cuvine pantofii tai preferati:

  1. Protectia – masura de protejare a pielii intoarse presupune utilizarea solutiilor-bariera impotriva apei, dar si pentru mentinerea culorilor care te-au cucerit atunci cand ai decis sa-ti cumperi modelul respectiv. Aceste solutii se gasesc in mai toate supermarket-urile noastre sau in magazinele specializate in accesorii pentru incaltaminte;
  2. Prospetimea – inrudita cu protectia, prospetimea se afla si ea pe lista prioritatilor: incaltamintea din piele intoarsa e insetata precum pielea ta – cea mai benefica masura in acest context, este sa-ti rasfeti din cand in cand pantofii sau botinele confectionate din acest material, aplicandu-le o crema hidratanta, asa cum obisnuiesti cu propriul tau ten;
  3.  Periajul – incaltamintea din piele intoarsa are nevoie de un periaj delicat si nu de unul energic care poate deteriora materialul aducandu-i zgarieturi sau zone cu aspect tocit; se pot folosi perii moi sau bureti speciali – iar operatiunea se realizeaza cam o data pe saptamana, in functie de necesitati;
  4. Indepartarea petelor – in cazul in care este vorba despre pete lichide, se poate folosi cu succes pudra de talc: aplicata peste zona afectata, se lasa sa actioneze peste noapte, apoi se indeparteaza stratul uscat cu un periaj delicat, executat spre exterior. Petele uscate in schimb, se pot inlatura tamponand zona afectata cu un servet inmuiat in otet alb;
  5. Revitalizarea – exista o metoda simpla de revitalizare a culorii pantofilor din piele intoarsa atunci cand aceasta capata un aspect atonic: se expune pantoful actiunii aburului, plasandu-l cateva secunde deasupra unui vas cu apa clocotita si se rasuceste pe toate partile, pentru a ne asigura de obtinerea uniformitatii;
  6. Uscarea – in cazul in care te confrunti cu expunerea incaltamintei de acest tip la un factor de umiditate sporit, evita uscarea sa in imediata vecinatate a surselor de caldura: in nici un caz nu-ti plasa pantofii sub calorifer, in fata radiatorului sau pe soba!
  7. Pastrarea – pe perioada in care ai decis sa te incalti cu altceva, nu uita sa introduci in pantofi ghemotoace de hartie care-i va ajuta sa-si mentina forma in timp, dar incearca sa eviti hartia de ziar si tusul ei agresiv – cea mai potrivita este hartia din rolele-prosop de bucatarie sau hartia igienica. Se pun apoi pantofii in cutia lor pentru a-i feri de praf si se depoziteaza intr-un dulapior intunecat si ferit de umiditate.

Ultimele stiri

  Produsul a fost adaugat in cos